Relația cu părinții– Implicarea părinţilor în activităţile manageriale este bună, având o bună relaţionare cu Consiliul Reprezentativ al părinţilor.
– Există disponibilitate din partea cadrelor didactice în ceea ce priveşte asistenţa acordată părinţilor (se organizează întâlniri – lectorate şi consultaţii individuale cu părinţii la școală sau online/telefonic în timpul pandemiei).
Relația cu autorităţile locale – Colaborarea cu autorităţile locale (Primăria, Postul de poliție Toboliu, Biserica ortodoxă, Cabinet medical) este bună, apreciem programele acestora şi participăm la realizarea acestora ori de câte ori avem ocazia.
Relația cu Asociația de părinti– ASOCIAȚIA DE PĂRINȚI ,,TOBOLIU”
Asociația de părinți ,,Toboliu” a apărut în anul 2018 din dorința părinților elevilor și preșcolarilor din comuna Toboliu de a sprijini activitatea didactică și sportivă din Școala Gimnazială Nr.1 Cheresig. Deși ne aflăm la început de drum, am reușit, prin achizițiile asociației, să îmbogățim baza materială a fiecărei clase sau grupe de preșcolari. Aceste achiziții au fost posibile doar prin susținerea necondiționată a părinților și cadrelor didactice din școală, prin redirecționarea anuală a Formularului 230. Părinții din comuna Toboliu sunt bine reprezentați de colectivul Asociației de părinți ,,Toboliu” cu seriozitate și dăruire.Sime Mariana, Cuș Iulia și Perneș Anca doresc să vă adreseze un mesaj de mulțumire pentru tot sprijinul pe care ni-l acordați în fiecare an și să vă asigure că sumele provenite din Formularul 230 sunt folosite exclusiv în interesul copiilor noștri.Vă așteptăm în fiecare an să rămâneți alături de noi și să ne acordați sprijinul și încrederea dumneavoastră!





















